Un chip al Bucureștilor / Një 'fytyrë' e Bukureshtit

”De văzut” - un film de Iulia Enkelana

Etichete: , , , ,

Arhitectul albanez Kristo Sotiri şi România [RO]

Arhitectul Kristo Sotiri s-a născut în oraşul Pogradec la 27 martie 1870, într-o familie formată de şase persoane: tatăl, Vangjel Sotiri, băştinaş, mama: Sofia Ballabani, originară din satul Tushemisht, aflat pe malul albanez al Lacului Ohrida, şi patru copii. Tatăl viitorului mare arhitect avea în oraş un mic negoţ. Soţia sa, ca toate femeile din acea vreme, era casnică. Familia Sotiri îşi ducea zilele cu mari greutăţi financiare. Oraşul Pogradec, colţul unei rarisime frumuseţi – aproape o capodoperă a peisajului albanez – fusese o aşezare cunoscută în antichitate. În anii '70 ai secolului al XIX-lea, în schimb, devenise o micuţă localitate de câteva sute de case ridicate pe malul apusean al Lacului Ohrida, pe un tărâm care, în acele condiţii, producea mai mult lacrimi decât pâine – fenomen care asemuia Pogradecul cu celelalte oraşe ale ţării. Datorită acestor condiţii, pogradecarul Vangjel Sotiri, ca mulţi alţi conaţionali înainte şi după el, într-o zi obişnuită a anului 1875, a fost obligat să-şi lase familia în oraş şi să bată dureroasele căi ale exilului.

Pentru locuitorii acestei zone, ţările cele mai râvnite erau România – care, deşi încă aflată sub autoritatea otomană, se bucura de o largă autonomie, transformată în independenţă odată cu Congresul de la Berlin – şi ceva mai puţin Bulgaria. După o călătorie chinuitoare, înveşnicită deja în cântecele folclorice dedicate pribegiei, Vangjel Sotiri a ajuns şi s-a stabilit la Bucureşti, unde exilanţii albanezi, de decenii, organizaseră un important centru cultural şi patriotic. Iniţial, Vangjel s-a ocupat aici de tot ce a putut, dar se pare că nu i-a mers grozav şi a trebuit să se mute la micul oraş Tulcea, în care, după alte străduinţe şi greutăţi, a reuşit să ridice o fabrică de prelucrare a materialelor lemnoase şi chiar să-şi vândă din produsele ei. Astfel a izbutit ca, după cinci ani de muncă asiduă, cu banii puşi deoparte, să-şi ia la Tulcea şi pe ceilalţi membri ai familiei.
Read more »
Etichete: , , , , , , , ,

Haemus Plus II / 2015 - onLine

Etichete:

Revista Haemus Nr. 51-53 / 2015 - onLine

Haemus Review

Etichete: , , , , , ,

Kronikë kulturore rumune (Cronică culturală românească / AL)

Viktor Bakillari
Fakulteti i Gjuhëve të Huaja
Universiteti i Tiranës

Nga 28.11-2.12.2015, në Rumani (vend i begatë me popull punëtor, mikpritës dhe ndërtimtar, vend ku mbas punëve të mëdha këndohet, vallëzohet, pihet raki ballë kazani dhe / ose verë e cilësisë së lartë) u zhvillua Kongresi i 19-të i Botës Shpirtërore Rumune (“CONGRESUL SPIRITUALITĂŢII ROMĂNEŞTI, Ediţia a XIX-a”).
Përfaqësues nga bashkësitë rumune anembanë botës, por jo vetëm, mblidhen çdo vit në qytetet Alba Iulia dhe Zlatna, vende këto që shtrihen në pjesën qendrore, në zemër të Rumanisë, rreth 350 km. larg Bukureshtit të bukur.
Në këtë Kongres, i cili zhvillohet çdo vit, pati edhe përfaqësues nga vendi ynë.
Qëllimi i këtij kongresi të përvitshëm, i krijuar e i thirrur nga Lidhja kulturore për bashkimin e rumunëve kudo që janë në botë, është që të kontribuojë për njohjen dhe forcimin e lidhjeve mes rumunëve të shpërndarë në të katër anët e globit si dhe mbajtjen fort të lidhjeve të tyre me Rumaninë - vendorigjinën e tyre. Sipas të dhënave, sivjet morën pjesë përfaqësues nga rreth 30 shtete.
Midis tyre pati pjesëmarrës edhe nga Shqipëria.
Akademik Kopi Kyçyku, (zëvendëspresident i forumeve më të larta të këtij kongresi, i vetmi i huaj në pozita kaq të larta në këtë kongres të përvitshëm), shqiptar rumunofon, fumunofil dhe rumunolog, i cili ishte në kryesinë e zgjedhur për të drejtuar punimet e Kongresit. Krahas kësaj, z. Kyçyku përuroi 4 libra në gjuhët shqipe dhe rumune duke ligjëruar me një rumanishte të shkëlqyer...
Read more »
Etichete: , , , , , , , , , ,

Ardian-Christian Kuciuk, laureat al Premiului Academiei Kult din Tirana

La 7 noiembrie 2015, la Palatul Congreselor din Tirana, în cadrul Galei transmise în direct de Televiziunea publică Albaneză, prestigioasa Academie KULT a premiat 13 artiști albanezi din diferite domenii ale artei. Premiul „Cartea / Autorul Anului” i-a fost acordat scriitorului bilingv Ardian-Christian Kuciuk pentru romanul „Home”, publicat în 2014 de Editura PA din Prishtina.
Scris la București în limba albaneză (2005), romanul ”Home” urmărește soarta unui refugiat albanez din anii '90 care călătorește cu pașaportul unui necunoscut decedat de mult și care, în urma unor întâmplări petrecute într-un spațiu dublu, real și metaforic, este ucis în mod misterios. După înmormântare, confrații încep să rememoreze cuvintele, poveștile, dramele și glumele lui Home Çkena (porecla protagonistului, transformată de autor în nume, este o salutare în dialectul gheg și înseamnă Ce faci / Ce noutăți mai sunt) neputând ieși din dilema dacă Home a existat doar în imaginația lor, sau și aievea. Persoana reală nu figurează nicăieri în acte, deși multă lume l-a cunoscut, iar ca personaj se găsește în manuscrisul romanului ”Home”.
Read more »
Etichete: , , , , , ,

Kopi Kyçyku: N-a învățat cum se moare / Nuk mësoi si vdiset (Mihai Eminescu)

onLine

Etichete: , , , , ,

Grigor Vieru: Biblioteka e vesës (Biblioteca de rouă) - P o e z i

onLine

Etichete: , , , , ,

"Haemus" - în presa culturală românească / në shtypin kulturor rumun

Etichete: , ,

Haemus Plus Nr. I / 2015

Etichete:

Revista Haemus Nr. 45-50 - onLine

 
I.                                                                     II.
Etichete:

Cuvintele comune în albaneză şi în română - mărturie a legăturilor tradiţionale între două popoare străvechi

KOPI KYÇYKU
Prezenţa în Albania a unei populaţii aromâne, - aromâna fiind considerată aproape în unanimitate ca un dialect al limbii române - a pus în faţa cercetătorilor problema apariţiei acestui dialect în afara graniţelor României[1]. Legat de teritoriul de formare a limbii şi a poporului român şi implicit de apariţia acestei populaţii de limbă română în Peninsula Balcanică, au existat în principal două teorii: teoria imigraţionistă şi teoria continuităţii. Susţinătorii teoriei imigraţioniste, pornind de la existenţa în limba română a unor cuvinte comune cu limba albaneză (iată o listă oferită de ei: abure, balaur, baligă, baltă, barză, brad, brâu, bucurie, buză, căpuşă, căpută, cătun, copac, copil, curpăn, cursă, dărâma, daş, fărâmă, gălbează, gard, gărdină, gata, ghimpe, ghioagă, groapă, grumaz, guşă, măgură, mal, mână, mărat, mătură, mazăre, moş, măgure, murg, năpârcă, păstaie, părâu, pururea, rânză, sarbăd, scăpăra, scrum, sculă, sâmbure, spânz, stuped, strungă, şopârlă, şut, ţap, vatră, vătui, viezure, zburda, zgardă[2]), au ajuns la concluzia că patria poporului român a fost undeva în Balcani, alături de poporul albanez, de unde ar fi imigrat în teritoriul actual. Argumentele susţinătorilor acestei teorii sunt şubrede. De fapt, aceste cuvinte comune nu prezintă acelaşi fonetism şi sens pe care ar trebui să-l aibă în urma acestei convieţuiri. Pe de altă parte, lingvistul bulgar D. Decev a remarcat că, în cazul unei convieţuiri între români şi albanezi în Balcani, rezultatul ar fi trebuit să fie o limbă comună sau înrudită şi nu două limbi total diferite. În realitate, cuvintele comune limbii române cu albaneza - de fapt în număr mult mai mare decât s-a crezut până acum - nu sunt împrumuturi reciproce, ci sunt, în primul rând, moşteniri luate şi de una şi de cealaltă limbă din fondul lingvistic străvechi indo-european carpato-balcanic.

Pe aceeaşi linie, academicianul Alex. Rosetti, în lucrarea sa “Istoria limbii române”[3], sublinia că prezenţa în limba română a unui număr de cuvinte ce se regăsesc şi în albaneză, “nu implică în mod necesar contactul dintre strămoşii noştri şi strămoşii albanezilor, întrucât aceste cuvinte se explică printr-un criteriu comun: o limbă azi dispărută, a cărei formă actuală este, cel puţin în parte, albaneza de astăzi, şi care a lăsat urme în vocabularul populaţiei romanizate dunărene”. În continuare, autorul ajunge la concluzia că teritoriul lingvistic al strămoşilor albanezilor se întindea şi la nordul teritoriului lor actual şi că, prin urmare, strămoşii albanezilor erau vecini cu strămoşii românilor.

Citește în continuare
Etichete: , ,

Minoritatea albaneză din România în epoca contemporană

Acad. KOPI KYÇYKU

Albanezii, atestaţi documentar, sunt prezenţi în ţările române începând din mijlocul veacului al XVI-lea, ca păstori, ostaşi şi gardă domnească, păzitori înarmaţi ai diverselor conace, negustori şi, mai târziu, emigranţi politici.
Ïn ţinutul aurifer din Munţii Apuseni s-au găsit chiar inscripţii foarte vechi, cu numele aşezărilor predecesorilor albanezilor, al coloniştilor iliri (ei s-au aşezat în centrul minier de la Alburnus Maior, în vicus şi castelle: vicus Pirustarum, castellum Baridustarum[1], după sistemul de organizare dalmaţiană, în jurul secolului al doilea după Hristos.
În epoca feudală, lupta împotriva dominaţiei otomane cuprinde acţiuni paralele sau comune ale celor două popoare. În campaniile sale antiotomane, Iancu de Hunedoara a urmărit şi colaborarea militară cu poporul albanez care, sub conducerea eroului său naţional, Gheorghe Kastrioti Skanderbeg (1405-1468), în acel timp dădea grele lovituri otomanilor[2]. Cunoaştem, de asemenea, acţiunea paralelă de apărare împotriva otomanilor pe care au avut-o în a doua jumătate a secolului al XV-lea, pe de o parte Ştefan cel Mare (1457-1504) şi pe de altă parte Skanderbeg.
Un voievod de origine albaneză, Vasile Lupu (1635-1653), şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Moldova, fiind exponentul intereselor boierimii moldovene.
Prezenţa albanezilor în România este legată şi de răscoala din 1821. Ei au făcut parte din  oastea lui Tudor Vladimirescu, fapt atestat de multe documente[3].
Printre participanţii la răscoala, sau la revoluţia pandurilor, din 1821, menţionăm pe scriitorul albanez Naum Veqilharxhi, care a jucat un rol important în mişcarea de renaştere culturală albaneză[4]. Născut în comuna aromână Vithkuq (Albania), din apropierea oraşului Moscopole (Voskopoja)[5], Veqilharxhi a stat mulţi ani la Brăila şi a creat un alfabet propriu pentru limba albaneză[6]. Cu acest alfabet el a alcătuit două abecedare şi a plecat cu ele la Constantinopol ca să le tipărească. Acolo, Veqiharxhi a reuşit să-şi scoată lucrările  la lumină, însă peste numai un an a fost ucis, pare-se de către agenţii bisericii greceşti, care nu vedeau cu ochi buni trezirea albanezilor, prin şcoală, la o viaţă naţională. Abecedarele lui Veqilharxhi au fost difuzate în diverse centre din Albania.
Şi familia Ghika, binecunoscută în istoria României, este de origine albaneză. Ea a dat Moldovei şi Ţării Româneşti numeroşi voievozi, identificându-se încă din veacul al XVII-lea cu interesele de atunci ale ţărilor române. Din familia Ghikuleştilor face parte şi Elena Ghika, cunoscută mai ales sub pseudonimul său literar Dora d’Istria. Timp de câteva decenii, nici o altă femeie, în afară de George Sand, nu s-a bucurat de atâta popularitate în lumea intelectuală europeană ca Dora d’Istria. „E de uimit  câte cunoştinţe se adunaseră în mintea acestei excepţionale  femei şi cu câtă uşurinţă le putea ea scoate în front ori de câte ori era o bătălie de dat. Căci ea a fost o predicatoare de crez luptător. Liberalismul anticlerical a găsit în ea o neobosită apărătoare. Şi tot aşa dreptul de a trăi al naţiunilor”, scria despre ea marele istoric român Nicolae Iorga[7].
Read more »
Etichete: , , ,

Autori albanezi în limba română

LASGUSH PORADECI

MITRUSH KUTELI

ERNEST KOLIQI

MIGJENI

MARTIN CAMAJ

FAIK KONITZA

DHIMITËR XHUVANI

HIQMET MEÇAJ

ANTON PASHKU

Brevetarea unei insomnii (Eseu introductiv)

ARIAN LEKA

ELVIRA DONES



Etichete: , , ,

Autori români în limba albaneză






Etichete: , , ,

Revista Haemus - coperți


Vremea locțiitorilor - interviu despre spiritualitatea albaneză / 2003

Etichete: , , , , ,

Frumusețea care ucide (antologie de proză albaneză / 2006)

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Antologji e poezisë rumune moderne / Antologie a poeziei române moderne - 2003

Etichete: , , , ,

Simpozium Ndërkombëtar për Levantin / Simpozion Internațional despre Levant


Bukuresht, foto Iulia Enkelana
Lëvizjet progresiste që zunë fill në vitin 2011 në Afrikën e Veriut dhe në Lindjen e Mesme tërhoqën vëmendjen e njerëzimit mbi Mesdheun, duke “rizbuluar” këtë djep të lashtë të qytetërimit botëror. Zgjerimi i vazhdueshëm i hapësirës demokratike është duke përftuar edhe një lloj të ri marrëdhëniesh ndërmjet shteteve, mbështetur në dialogun dhe mirëkuptimin e ndërsjellë, duke nxjerrë në plan të parë diplomacinë kulturore dhe dialogun ndërkulturor e duke hequr dorë nga marrëdhëniet e vjetra të ndërtuara mbi forcën ushtarake dhe trysninë ekonomike. Lloji i ri i marrëdhënieve, që ofron një shans për paqen në botën e globalizuar, mund të gjejë një burim frymëzimi në botën e hershme të Levantit, - me “Levant” nënkuptohen territoret në Mesdheun Lindor, duke përfshirë edhe Sirinë, Libanin, Izraelin,Palestinën, Jordaninë, Irakun etj.

Potenciali i Levantit është i madh, jo vetëm ngaqë prej mbi një mijë vjetësh ka qënë djepi i diplomacisë kulturore, por edhe sepse perandoritë romake, bizantine dhe otomane kanë krijuar aty, secila në mënyrën e vet, një hapësirë të gjerë shkëmbimesh, - mallrash dhe idesh, - me dialog kulturor. Ballkani dhe Evropa Juglindore, për një kohë të gjatë kanë qënë në kontakt me Afrikën e Veriut dhe me Lindjen e Afërme dhe banorët e kësaj zone kanë përvojë të pasur përsa i përket dialogut ndërkulturor.
Read more »
Etichete: , , , , ,

Sërish një beatifikim edhe për botën shqiptare


Akad. Kopi Kyçyku,
President i Shoqërisë Kulturore Shqiptare Haemus,
Kavalier i Shën Silvestrit Papë


Në Muzeun Memoriali i Dhimbjes,
(Memorialul Durerii) Sighet, Rumani
Ftesa historike dhe pjesëmarrja e kreut të Kishës Ortodokse, Patriarkut Bartolomeu, në ceremoninë e fronëzimit në Vatikan të Papës Françesk I, nuk vonoi të pasohej nga një ngjarje tjetër, gjithaq e rëndësishme: nënshkrim i dekretit për beatifikimin Monsinjorit Vladimir Gjika, mistik i shquar, filozof i fesë, i martirizuar në burgjet komuniste të Rumanisë më 16 maj 1954.
Një ndër detyrat thelbësore, që i caktoi vetes qysh në ditën e themelimit të saj, Shoqëria Kulturore Shqiptare Haemus, me seli qendrore në Bukuresht, ishte dhe mbetet qëmtimi, hulumtimi, vlerësimi dhe popullarizimi i personaliteteve të shquara me prejardhje shqiptare, në të gjitha fushat e veprimtarisë njerëzore.
Një nga këto figura është Monsinjori Vladimir Gjika, pinjoll i një familjeje famëmadhe, nga gjiri i së cilës kanë dalë personalitete të shquara, ndër të cilët sundimtari Grigor Gjika, diplomati dhe ish-kryeministri Ion Gjika (1816-1897), intelektualja e përmasave evropiane Elena Gjika (1828-1888), alias Dora D’Istria, princi Albert Gjika (1868-1925), drejtues i një kongresi mbarëshqiptar dhe nismëtar qysh më 1905 i një projekti për shqyrtimin e mundësive të shpalljes së pavarësisë së Shqipërinë, etj.
Pas një pune të gjatë këmbëngulëse dhe sistematike, doktori i shkencave Ardian-Christian Kyçyku përgatiti një numur të madh materialesh, një pjesë e të cilave nisi të botohej qysh nga janari i vitit 2007 në organe të ndryshme shtypi në Rumani, Shqipëri , Kosovë e Mërgatë, dhe u paraqit në simpoziume shkencore në Evropën Perëndimore, si, fjala vjen, në Tubimin Ndërkombëtar „Evropa. Ëndrra dhe trauma”, mbajtur në Kështjellën Seggau, pranë qytetit Leibniz (Austri), më 24-26 maj 2007, me pjesëmarrjen e një numuri të madh personalitetesh të shkencës e të politikës botërore, mes të cilëve Presidenti i atëhershëm i Parlamentit Evropian, Hans-Gert Poettering, Komisarja Evropiane Benita Ferrero-Waldner, Peshkopët Josef Homeyer dhe Egon Kapellari, mendimtari Jeremy Rifkin, tre nga rektorët e Universitetit të Graz-it etj.
Read more »
Etichete: , ,
Subscribe to: Posts (Atom)